In proces cu dragostea

-                      Intrebarea se respinge, domnule procuror.

Expresia fetei lui lasa de vazut faptul ca nu era de acord cu acest raspuns, asa ca insista.

-                Am sa ma repet, domnule judecator, am intrebat martorul, daca se stie sau nu se stie de starea de sanatate a inculpatului!

-                      Domnule procuror, intrebarea se respinge. Daca vreti sa fie luata in calcul, reformulati.

Ar fi marait evident la el, dar stia ca nu poate sa se comporte asa, oricat de mult ar fi vrut. Inculpatul nu era pe deplin vinovat, desi victima avea cele mai multe dovezi pentru a afirma asta. Totusi, trebuia sa se tina cont de starea psihica a persoanei in cauza. Il privi pe Robert vizibil enervat, era avocatul inculpatului si ce facea? Nimic! Absolut nimic! Si nu era rolul lui de a interveni, dar nu i se parea corect! Nu era just sa cada totul pe umerii inculpatului, desi acesta avea si el vina sa, dar nu atat de mare.

-                            Intrebarea a fost cat se poate de clara, domnule judecator, apasa cuvintele privindu-l insistent. Nu putea sa ii faca asta.

-                               Se respinge! cuvintele clare si dure rasunara in toata sala.

-                               As putea sa stiu de ce? izbucni Ovidiu privindu-l fix in ochi.

-                      Intrebarea e  subliminala, asa ca se respinge. Doamna grefier, scrieti declaratia martorului: “ Stiu despre victima faptul ca munceste, dar nu stiu exact unde si de catre cine este angajat. Stiu acest fapt doar fiindca victima mi-a spus asta…”

Ovidiu il privi pe judecator fix cat timp dicta declaratia si tensiunea in sala era atat de evidenta, incat apasa umerii celor prezenti.

-                            As vrea sa intervin, domnule judecator. Ceea ce domnul procuror a spus…

-              Stati jos, ati avut timp sa vorbiti destul domnule Bracu. Cred ca avocatul dumneavoastra poate intreveni si nu domnul procuror, apasa ultimele cuvinte.

Ovidiu stia si el care ii era rolul, dar chiar si asa, cu toate astea si cu disputa evidenta dintre el si Sorin, nu putea sta indiferent. Stia si el de rivalitatea dintre Robert si Sorin, dar chiar si asa, Sorin nu putea sa ii faca asta! Chiar daca relatia lor se desfasura in afara tribunalului, putea sa tina macar putin cont, dar in loc de asta, abuza de puterea lui. Daca ar fi fost cinstit, Ovidiu ar fi recunoscut si faptul ca insista in a-l ajuta pe inculpat din cauza lui Robert si a sentimentelor pe care, candva, le avusese pentru acesta si care se parea ca mai ieseau putin la iveala. Totusi, comportamentul lui Sorin il deranja.

New York City

Viata este imprevizibila. In cateva secunde totul se poate schimba si nu ai timp sa realizezi ce si cum, caci deja s-a intamplat. S-a intamplat si nu mai poti sa dai timpul inapoi, asta este adevarul, te confrunti cu el, desi nu stii cand si cum a devenit asta realitatea ta. 

In inchisoarea de maxima securitate din New York City, un nou prizonier era incarcerat in viitoarea lui casa pentru urmatorii cativa ani. Sau cel putin asta se auzea, dar se mai auzea si faptul ca facea parte din Fortele Speciale, sau mai bine zis… Ca facuse. 

Antonio Ferovianny, fost agent special al Fortelor Speciale, ramura Servicii Secrete, tocmai pasea in celula sa. Nimic spectaculos nu se intamplase, datorita posibilitatilor tentante care il inconjurau fusese acuzat de tradare doar pentru un fleac. Acum urma sa isi petreaca ceva timp in acest spatiu deloc primitor si frivol.

Aceasta stire era deja pe buzele tutoror incarceratilor, Antonio fiind subiectul tuturor, sau cel putin cam asa se banuia. Era noua senzatiea si avea sa ramana pentru inca un timp. Interesul paznicilor pentru siguranta sa il facea sa ramana inca in lumina ochilor prizonierilor, asa ca nu a durat mult ca faima sa sa se raspandeasca deja si mai mult. 

Chiar si dupa bune zile petrecute in inchisoare, Antonio inca atragea atentia, desi tot ce isi dorea era sa treaca neobservat. Vroia sa ii studieze si sa il caute pe presupusul prizonier ce avea legaturi cu exteriorul. Dar dintre toti, numai unul ii atrasese in mod special atentia. Nu ii stia numele, nimeni se parea ca nu il stia. Nici macar paznicii, caci se zvonea ca numele trecut pe fisa acestuia era unul fals, insa i se spunea Hunter.

Englez la origine, acest Hunter se parea ca era unul dintre ‘’mai marii ‘’ inchisorii. El si inca vreo doi - trei se parea ca faceau legea pe acolo. Insa dintre toate aceste varfuri inalte ale inchisorii, Huner se parea ca era cel mai de temut. 

Dar, desi Antonio il suspecta si arata un interes evident pentru persoana sa, Hunter de abia il observa pe micul intrus al Fortelor Speciale. Dorea doar sa nu se amestece in cine stie ce treaba ca sa il incurce pe el. Caci asta, cu siguranta, nu ar fi trecut-o cu vederea. 

Hunter nu il ignora in mod intentionat pe Antonio, il considera doar inca un fund mergator care probabil, intr-o seara avea sa ii cada bine si ar dori sa faca sex cu el. Era doar o posibilitate foarte mare, dar momentan nu prezenta nici cea mai mica dorinta pentru acest gandacel. Blond, ce-i drept, iar lui Hunter ii placeau blonzii. Ar fi fost un corp destul de firav in bratele sale puternice, dar i-ar fi placut sa il atinga, pielea lui fiind mai alba in comparatie cu usorul bronz al pielii lui Hunter, buzele mici si rosii, in forma de cireasa perfecte pentru a fi sarutate si ochii mari si verzi in care te puteai pierde la nesfarsit. Da, era destul de frumusel si nu trecea chiar neobservat, dar momentan Hunter avea ceva mai important de facut decat satisfacerea carnala, desi poate, gandul de as infinge dintii si penisul in el, ii cam facea sangele sa fiarba.

In timp ce Antonio isi creea legaturi tot mai stranse cu tot mai diferiti prizonieri, Hunter incerca sa afle ce se petrece afara. Nu ii fusese greu sa se impuna in inchisoare, chiar si cu maxima securitate de acolo, iar odata ce pusese mana pe planul inchisorii stia si cum sa iasa, trebuia doar sa astepte momentul potrivit. Nu trebuia neaparat sa scape de acolo, putea sa iasa si pe o cale mai formala, dar vroia totusi sa aiba o siguranta in caz de orice. Nu putea pleca acum cand cei de afara stiau ca el e prins in lanturi in aceasta inchisoare si nimic si nimeni nu va putea sa il scoata de aici. Pacat ca inamicii sai au fost chiar atat de naivi incat sa creada ca el, Hunter, va fi asa usor de invins. 

La drept vorbind, Hunter era unul dintrei cei mai mari mafioti ai lumii, numele sau era stiut de toti cei care se temeau de mafie si stiau cu ce se mananca asta. Intr-o disputa avuta pe tema teritoriilor dominate din lume, mai multi s-au pus de acord sa il elimine, sau cel putin sa il scoata din joc. Dar Hunter se scosese singur din joc, lasand in urma sa un descendent, iar planul inamicilor se naruia chiar in fata lor fara ca acestia sa isi dea macar seama. Degeaba se bazau ca Hunter e lipsit de putere in inchisoare, degeaba credeau ca sunt in siguranta, caci nu era asa. Oamenii lui Hunter erau peste tot, oriunde si oricand, iar acesta astepta doar momentul sa isi faca aparitia, doar un singur si oportun moment. Dar nu acesta era subiectul care il preocupa pe englez, el avea alte treburi mai importante, faptul ca isi lua vacanta la inchisoare il facea sa se mai relaxeze, dar problemele erau in continuare prezente. Extragerea petrolului il ingrijora si vroia sa iasa mai repede ca sa se asigure de succesul acestei afaceri. 

Dupa vreo doua saptamani se auzea faptul ca Antonio inca facea parte din Serviciile Speciale, iar pe Hunter l-a cam enervat acest fapt. Pustiul deja devenea o problema in sine. Daca pana acum l-a ignorant, acum il enerva. Nu era niciun pericol, dar il deranja prezenta lui, era asemeni unui tantar, este oarecum inofensiv si poti sa il zdrobesti foarte repede, dar totusi, uneori lasa urme enervante. Era satul sa auda vociferari despre italian si cum toti salivau dupa el, era chiar plictisit si deja stia ca pustiul si-o luase in cap, acum se credea regele inchisorii.

In schimb, desi toate aceste vociferari il cam sacaiau, a fost ceva ce i-a atras atentia. De ce un tanar de doar douazeci si unu de ani, asa cum era Antonio, facea parte din Fortele Speciale, ba chiar Serviciile Secrete? Intrebarea asta nu si-o pusese si acum aflase raspunsul. Pe langa aptitudinile pe care le prezinta orice agent al Fortelor Speciale, Antonio avea un auz fin, foarte fin ce le era de folos. Informatiile le primise Hunter chiar in ziua in care avea sa vorbeasca cu acest mic gandacel blond. 

O luase spre dusuri, avand un prosop pe umarul stang si un tricou gri – ce facea parte din uniforma inchisorii – in mana dreapta. Intrase in respectiva camera unde erau dusurile comune si ranji vazandu-o pe mica vedeta blonda. Il privi lingandu-si buzele si mersese spre dus. Se dezbraca, lasand la vedere corpul sau lucrat perfect. Era inalt si chiar il amuza faptul ca gandacelul era asa micut, dar ii si placea, desi nu vroia sa se gandeasca la asta. 

- Am auzit ca ai un auz fin.

I se adresa sprijinindu-se de perete si privindu-l. Peretii ce desparteau dusurile erau falsi si nu ajungeau pana in tavan, daca aveau aproximativ un metru jumatate.

- Cam asa ceva.

Vocea plictisita si increzuta a lui Antonio nu trada cine stie ce emotie si desi ar fi vrut sa se intoarca spre Hunter si sa il observe mai bine, statuse cuminte spalandu-se in continuare.

- Si noaptea ce faci? Stai si asculti cum se fut astia pe aici? Nu e deranjant?

Ranjetul de pe chipul englezului il deranja pe Antonio, desi nu se uita direct la el, ii observa oarecum pozitia corpului si expresiile chipului.

- Poate ca sunt chiar ocupat.

Hopa! Sa fi fost acest italian doar o micuta tarfulita? Uhm… si el sa nu fi aflat? Nu, ar fi fost imposibil, pe aici misuna orice informatie, fie ea cat de banala, mai ales atunci cand e vorba de sex. Pana si Hunter incercase sa ascunda acea idila cu unul dintre gardieni, nu vroia sa se lege la cap, si tot nu reusise, iar gardianul sfarsise prin a fi violat de multi dintre prizonieri. Nasol pentru el.

- Inteleg… Si care-i tariful?

Acum Hunter zambea de-a binelea. Ii facea placere sa ii zdrobeasca, sa ii umileasca si sa ii enerveze pe cei mai mici ca el, trebuiau sa isi stie bine locul si ceva ii zicea ca acest Antonio  nu prea statea pe locul care i se cuvenea.

- Tariful meu? Mult prea mare ca tu sa il poti plati.

Ei bine, cu asta chiar l-a sictirit pe Hunter. Se credea istet cu o astfel de replica? Chiar deloc. Ba chiar Antonio incerca sa ii atraga atentia, dar Hunter il privea plictisit, totusi o urma de zambet exista pe buzele sale.

- Bine, buburuza, poate o sa vrei sa incerci intr-o buna zi, iar asupra tarifului, negociem noi.

Ii spuse pe un ton amuzat. In urmatoarele minute se spala si se imbraca cu hainele curate pe care si le adusese si isi lua prosopul si isi stransese celelalte haine si din greseala, luase, din pura neatentie, si alte haine si alt prosop. 

Il saluta pe Antonio care statea cu spatele si iesise din dus. Urmatoarea oprire a englezului fusese in propria celula unde se tranti pe pat, privind tavanul si ranjind cu adevarat. Trebuia sa recunoasca acum, cand putuse sa ii vada corpul gol, ca italianul arata chiar bine, mult prea bine si se intreba daca chiar era adevarat faptul ca nu fusese gustat de nimeni de pe aici. Insa…daca nu fusese, asta nu insemna ca nu putea fi in continuare. Dar… Cine spunea ca Hunter avea sa fie cel care va gusta din marul interzis, cand Antonio se afla acum la dusuri gol fara vreun articol de imbracaminte pus la dispozitie? Gandul asta il facuse pe Hunter sa se incrunte .

Se ridicase de pe pat mergand cu pasi marunti si gandindu-se intens la asta. Nu era momentul sa isi faca griji, era doar o bucata de carne. Bine, una futabila, excesiv de buna, dar… Grr! Nu putea sa se concentreze si avea, cu siguranta, mult mai multe de facut in acea zi decat sa se gandeasca la acel pusti.

Dupa aproximativ o ora lua un prosop si merse spre dusuri. Avea acelasi aspect ca de obicei, acel aer periculos il insotea oriunde si nu avea de gand sa scape de el. Intrase in dusuri si zambi vazandu-l pe Antonio. 

Italianul il injurase in mintea sa in toate limbile si modurile posibile si imposibile, pe care le cunostea si pe care le inventase pana in acel moment. Nu putea crede ca tipul ala era chiar atat de idiot si parea chiar cu capul pe umeri. Dupa ce ca il jignise, acum il mai lasa si gol aici, unde putea fi vazut de oricine si… Cine stie ce altceva i se putea intampla. Avusese doar noroc. Pur noroc ca nu patise nimic nasol.

Il tintui cu privirea pe Hunter si mai ca ar fi facut ingrozitor de urat, dar… Tocmai fusese luat pe sus, nici nu relizase cand prosopul ala a fost pus pe el si era azvarlit pe umarul lui Hunter. Ce umilitor!

-   Pezzo de merda!!!

Rasul lui Hunter atrasase si mai multe priviri, dar nimeni nu a avut timp sa analizeze ce se intampla caci alarmele au inceput sa sune intr-un mod asurzitor. Un atentat? Un fugar? Sau… Un incendiu?

Ranjetul englezului si relaxarea lui pe langa toata acea agitatie era garantia faptului ca stia ce se petrece, ba chiar ca fusese implicat. Mersese relaxat spre celula sa in timp ce paznicii si prizonierii alergau in toate partile. Antonio se zbatea pe umarul sau, dar nu avea sanse sa scape. Il tranti pe patul de jos al celulei sale si ranji la el. Il amuza sa il vada asa speriat si confuz. Era un deliciu total.

- Imi place sa te zbati, o sa vezi cum o sa se zbata si altceva in tine.

Ii spune in timp ce buzele sale se arcuiau intr-un zambet care il facea pe Antonio sa inghita in sec, dar in acelasi timp sa isi linga buzele si sa si le muste. Tipetele din afara celulei si interventia unuia dintre colegii lor strigandu-le sa se grabeasca sa iasa sau sa fuga, parea ca nu ii afecteaza. 

Antonio se incrunta si dadu sa comenteze, dar Hunter facu un gest cu mana care il facu sa taca. Pozitia brunetului il deraja pe Antonio, nu avea sa il lase sa faca ce vrea, desi il tenta enorm de mult gandul de a se afla in bratele barbatului. Nu stia nimic despre el si chiar il banuia ca fiind unul dintre cei mai periculosi prizonieri de acolo, dar chiar si asa… Toate aceste mici pericole ii starneau adrenalina. Auzul sau era perfect constient si realiza ce se petrece afara si auzea totul, dar ceva din relaxarea lui Hunter il facea si pe el sa fie relaxat. 

Din ziua in care il vazuse plimbandu-se cu gasca de indivizi periculosi prin intreaga curte protejata, Hunter ii atrase atentia, nu vroia sa recunoasca, dar atractia pe care o avea Hunter asupra tuturor, era exercitata si asupra lui. Si apoi, cine era Antonio sa nu fie atras de frumusetea lui Hunter, o frumusete contaminata de pericol, dar in acelasi timp excitanta si innebunitoare. 

Antonio nu putea spune ca nu stia placerea pe care un barbat putea sa i-o creeze altuia, o simtise si o gustase din plin, iar gandul ca Hunter putea sa ii creeze acea placere il innebunea si il facea sa se excite. Evident, nu putea sa spuna ca era de acord sa faca sex cu orice barbat, nu cu orice sau cu oricine. Si apoi, Hunter nu putea fii comparat. Cel putin nu in momentul acela in care se dezbraca si nu de catre Antonio.

Tricoul lui era deja pe jos, iar cand se asezase si englezul pe pat, spatiul devenise incredibil de intim si sufocant de placut. Ii simtea respiratia rece pe gat si il facea deja  sa transpire. Zambetul jucaus de pe buzele lui ii dadea senzatia ca Hunter stia ce gandea in acel moment, iar acest lucru il facea pe Antonio sa se stanjeneasca.

-  Atinge… Tot ce vrei. 

Vocea usor guturala si sexi ii faceau inima sa pompeze sangele mult mai repede. Isi muscase buza si isi pusese mana pe abdomenul bine lucrat al brunetului. Uitase de tot, de incendiu, de infernul de afara, de umilinta pe care i-o crease, acum erau doar ei doi… Fara alte ganduri sau prejudecati.

Englezul ii atinse talia si il trase mai aproape de el ridicandu-i tricoul usor si atingandu-i pielea fierbinte cu mana lui rece. Zambi satisfacut de senzatia pe care o avea in timp ce il atingea. Avea o piele fina si calda ce ii excita pe brunet. Ii mangaie spatele privindu-l in ochi, fara sa il scape o singura secunda, atentia lui fiind toata indreptata asupra sa. Si parca era facut ca acele clipe sa fie ale lor, caci nimeni si nimic nu ii deranja in acel moment. 

In timp ce respiratia calda si placuta a lui Antonio se lovea intr-un mod intim de buzele lui Hunter, mana brunetului il lasa gol in fata sa. Ii placea perfectiunea corpului sau, nu foarte firav, dar nici foarte atletic. Curbele corpului sau erau facute sa fie mangaiate si sarutate, iar acest lucru ii placea la nebunie brunetului. Ii muscase abdomenul lasand un semn dragut si obtinand un oftat de placere din partea blondului. 

- Iti place? Ai mai facut-o?

Il privi si observa cum i se coloreaza obrajii. Antonio aproba si se parea ca ii era putin teama sa ii raspunda la cea de-a doua intrebare. 

-  Da, mai… de mult.

Hunter aproba zambind in continuare si amuzandu-se in sinea sa de naivitatea blondului. I se parea din ce in ce mai greu sa creada ca el chiar era un agent al Fortelor Speciale, dar nu vroia sa se gandeasca la asta acum. Acum avea sa il aiba, sa isi infinga organul in el si sa simta amandoi doar placere. Pura placere.

Ii atinse fundul, strangand de fesele rotunde si sarutandu-i, pentru prima data, buzele. Era un sarut placut, dar nicidecum bland. Se parea ca brunetul chiar vrea sa il consume pana la ultima picatura pe Antonio, iar acesta il lasa cu buna stiinta si cu buna voie.

Ii masa fundul si picioarele in timp ce buzele lor erau ocupate. Gemetele placute ale lui Antonio erau auzite doar de Hunter, iar satisfactia celui din urma era enorma. Se parea ca ii placea cam mult sa il faca pe Antonio sa se simta asa, excitat si dornic de mai mult si se parea ca incepea sa aiba un interes destul de mare pentru micutul gandacel blond. 

Zambi usor in timp ce ii saruta umarul si musca usor. Ii facea placere sa ii simta degetele in par, jucandu-se si tragand usor de suvite, dar Hunter stia ca va veni in curand clipa in care i-o va trage tare, va geme intr-un stil barbar si va cere mai mult si mai mult, dorind sa atinga placerea maxima. Gandul asta ii facea organul sa pulseze entuziasmat. Oh, si cat de entuziasmat era Hunter!

Ii atingea incet cu doua degete intrarea si observa roseate din nou in obrajii italianului. Presa putin si isi musca buza usor in timp ce unul din degetele sale intra incet. Antonio se incordase, dar in curand se relaxa din cauza soaptelor suave si a atingerilor placute ale lui Hunter. Nu stia nimic despre brunet, nici macar numele sau si totusi, se parea ca il vroia, sau cel putin corpul sau ii cerea atentia in mod disperat, iar el… Nu avea vointa sa se opuna. Nu vroia sa o faca!

In curand trei dintre degetele lui Hunter se miscau in voie in interiorul blondului, creandu-i senzatii uluitoare si facandu-l sa scoata sunete innebunite, care, la randul lor, il innebuneau si pe brunet.

Corpurile lor goale se lipeau perfect si Antonio nu isi amintea cu exactitate cand brunetul isi scoase pantalonii si isi lipise organul de fundul sau, frecandu-se incet. Dar, isi amintea cu precizie senzatia si placerea pe care o ofereau buzele sale . 

-  Relaxeaza-te.

Ii sopti in timp ce ii musca usor gatul si inainta incet in el. Senzatia aceea pe care i-o creea peretii anusului strangandu-se in jurul penisului sau il facu sa geama. Deci nu mai fusese futut de ceva vreme, avea sa vorbeasca despre asta, era chiar incitat de subiect, dar nu acum. 

Respiratia lui Antonio deveni sacadata si ii strangea, asa cum prevazuse, parul ceva mai mult, uneori ii mai apuca si umerii strangand sau zgariind, dar pe brunet nu il deranja, ba din contra, il facea sa se simta incredibil de bine. Urmele sexului erau satisfacatoare! 

Dupa cateva secunde, timp in care Antonio se relaxa cat de cat, Hunter incepu sa se miste incet la inceput, creandu-si drum in interiorul stramt si fierbinte al blondului. Ii atinse spatele cu o mana si cu cealalta fundul, strangand usor de fese si miscandu-se ceva mai rapid. Il trase in bratele sale, obtinand ca premiu un geamat lung si incredibil de sexi. Ii musca buzele sarutandu-I si adresandu-i cateva cuvinte dulci. 

- Corpul tau striga dupa mine! Ma vrea… in tine tot mai mult … si mai mult.

Ii soptea in timp ce se izbea cu putere de fundul sau. Avea sa ramana vanat, dar pretul placerii era mic pe langa ceea ce ii oferea acum Hunter. Gemea asa frumos, agatandu-se de gatul lui si cerand sa nu se opreasca. 

-  Nu…ah…ad…da…ah..hm…ac~acum….M~ma…Mai ta~tareee!

Asta il facea pe Hunter sa vrea sa Il futa non stop. Nu ca l-ar fi deranjat si… Nici nu era imposibil. Organul intarit al lui Antonio se freca de abdomenul brunetului, creandu-le amandurora o placere pura. Nu dura mult, pana cand Hunter intra cu o forta mult mai mare in Antonio, atingand acel punct al lui si ejaculand. Sperma iesind imediat din interiorul blondului si murdarindu-i picioarele. Se sincronizasera perfect, caci exact in acelasi moment abdomenul lui Hunter fusese pata de lichidul vascos si albicios, dovada a atingerii placerii de catre Antonio. 

Brunetul il mangaia incet avand pe buze un zambet in timp ce Antonio nu dorea deloc sa se dezlipeasca de corpul acela fierbinte, care il facuse sa vibreze acum o secunda. Vacarmul de afara se mai potolise, dar inca era galagie, ceva mai atenuata, dar totusi existenta.

Acum erau legati, amandoi stiau asta. Legati intr-un mod intim si placut unul de altul, dar le placea mult asta. Se parea ca si corpurile lor erau de acord, caci nu pareau a vrea sa se desparta. Se asezasera unul langa altul, stand imbratisati si privindu-se. 

Brunetul ii atinse incet chipul si zambi, iar Antonio ii inapoie zambetul. Se simtea obosit, consumat cu adevarat, dar nu vroia sa doarma, doarea sa profite inca de acele momente. Hunter era bland acum si atent cu el si il placea sa ii vada interesul atat de prezent.

Fusese trezit din contemplare de buzele brunetului care erau acum calde. Inchise ochii simtindu-se bine si avand o satisfactie interioara mare. Il imbratisa si la randul sau fusese strans in brate. In scurt timp adormi fara vointa sa. 

***

Senzatia materialului din care era confectionata camasa si parfumul puternic si dulce erau singurele amintiri pe care Antonio le mai avea din acea noapte. Se trezi in propria lui celula, pe patul sau, imbracat si invelit. Nu isi amintea cand se intamplase asta si probabil dormea cand Hunter il adusese aici. Dar nu intelegea exact ce se petrecuse… Asteptase in acea zi sa il vada pe Hunter in curtea interioara a inchisorii, dar acesta nu aparu, nici in acea zi si nici in celelalte. Sentimentul pe care il avea atunci ca si acum, nu era altceva decat o disperare tacuta si sfasietoare. Dezamagire…

Faptul ca Hunter fusese eliberat il facea totusi sa zambeasca, dar in acelasi timp sa fie trist. Cu cat zilele treceau mai repede cu atat isi dadea seama mai greu ca totul se terminase, cand nici macar nu avusese timp sa inceapa. Il deranja asta. Nespus de mult si era trist, nu vroia sa fie si nu vroia sa intrebe de brunet, era de ajuns ca ceea ce se intamplase nu adusese nimic bun. Chiar daca amintirea acelei nopti ii revenea de fiecare data cand inchidea ochii, blondul nu mai vroia sa se gandeasca la asta. 

Stia ca in curand avea si el sa plece de aici, superiorii sai spusesera ca nu avea sa stea mai mult de jumatate de an in inchisoare, asa ca trebuia sa aiba rabdare, sa isi continuie cercetarile si sa lase de-o parte sentimentele si gandurile. Dar cu cat incerca cu atat devenea mai confuz. 

Era in celula sa citind aparent plictisit o carte, dar era atent la tot ce se discuta in inchisoare. Cauta presupusii suspecti, incerca sa isi mentina timpul ocupat facand ceva cat de cat bine. 

-    Antonio Ferovianny!

Ridicase capul si privi spre paznicul ce se sprijinea de gratii. Lasa cartea de-o parte si se rdica de pe pat apropiindu-se de el. 

-  Strange-ti lucrurile. In curand vei fi eliberat. 

Se incrunta privindu-l si vrand sa se asigure ca nu glumeste, dar… Chiar nu glumea. Dar nu trecusera nici macar trei luni de cand fusese inchis, se intamplase oare ceva la Fortele Speciale? 

Oricum, nu statuse prea mult pe ganduri si isi luase putinele lucruri mergand apoi cu paznicul si trecand peste formalitatile necesare. In curand fusese declarat liber si fusese condus in afara inchisorii. O masina il astepta si recunoscu ca este de la sediu. Urca si fusese intampinat de unul dintre superiorii sai. Aflase ca cineva il solicita pe el pentru o misiune pe termen nelimitat. Nu ii convenea foarte mult de aceasta misiune misterioasa si mai ales ca era pe un termen nelimitat. 

Barbatul ce il solicita avea in jur de treizeci de ani si il chema Jonathan Rifts, nume ce il facu sa se incrunte. Intelegea faptul ca Serviciile Speciale lucrau intr-un mod ciudat si se implicau de multe ori cu mafia, dar acum ce ii facea sa accepte sa lucreze cu cineva a carui nume reprezenta insusi pericolul? Nu stia prea multe despre tipul asta, doar ce stiau si ceilalti.

In aceeasi zi fusese instalat in casa, sau mai bine spus, fortareata barbatului respectiv. Avusese casa si servitorii la dispozitie pana seara tarziu cand acesta venise acasa. Nu il cunoscuse si tocmai se indrepta spre biroul acestuia. Avea sa il slujeasca, asa cum i se ordonase, pe termen nelimitat. Dar ce inseamna aceasta slujire? De ce nimeni nu ii explicase ce trebuia sa faca? Si de ce avea atatea emotii?

Inghitise in sec si isi musca buza. Poate al saselea simt o luase razna, dar ceva ii zicea ca un anume lucru nu e chiar in regula. Se incrunta si batu la usa, primise aprobarea de a intra si apasa pe clanta. 

Dupa cum se spune, viata este chiar imprevizibila, lucrurile se intampla atat de rapid, incat nu iti dai seama. Lucruri riscate, tentante si cu adevarat excitante, periculoase, dar in acelasi timp, nespus de frumose. Lucruri de care Antonio nu se insela deloc in acel moment. 

Inghitise in sec apropiindu-se de birou si nefiind sigur de ce sa spuna sau sa intrebe. In schimb, stiuse ca se luminase la fata, iar zambetul barbatului brunet din fata sa ii facu inima sa stagneze pentru o clipa nespus de lunga. Jonathan Rifts, unul dintre cei mai periculosi mafioti, unul al carui nume facea pe oricine sa se cutremure, era fix in fata sa, avand acelasi ranjet sexi si pervers. Avea aceeasi postura periculoasa si tentanta si exercita aceeasi atractie pe care o observase din prima zi in care il vazuse. Inca nu intelegea de ce i se spunea Hunter, cand el era insusi un premiu pentru diferiti vanatori, iar el, Antonio, ar fi fost dispus sa il vaneze la nesfarsit.

Brunetul se ridica de pe scaun fiind destul de amuzat, se apropie de blond, dar nu foarte mult. Se sprijini de biroul din fata lui si intinse mana spre Antonio. Il trase aproape de el, inconjurandu-I talia cu manile si ranjind. Ii saruta buzele apasat si musca de ele, fiind insetat nespus de mult dupa Antonio. 

-          Bun venit in Paradis.

Douazeci si patru de zile

A doua parte

Talo apuca strans perna si ofta lung privind plasma pe care derulau imagini la neincetat. Mintea lui déjà o lua razna, acum nu mai era deloc sigur de ce vroia sa faca si de ce trebuia sa faca. Vorbise cu Mario la telefon si il asigurase ca totul decurgea conform planului. Dar nu era asa. Nimic nu era asa. Il enerva totul si il deranja totul. Vittorio daca ar fi fost indragostit asa cum ar fi trebuit, ar fi stat acolo, nu? Ar fi dat dracului orice misiune si ar fi stat alaturi de el… Dar nu o facuse. Apoi faptul ca el se simtea atras de brunet nu era bine, nu era deloc bine. Si inca un lucru care il deranja asa mult era faptul ca lui Mario chiar nu ii pasa de faptul ca el se culcase cu Vittorio. Nici macar nu ceruse o informatie sau ceva in genul. Asta il deranja terbil.

O fi fost Vittorio mafiot, dar cel putin stia cum sa se poarte. Poate era un mincinos, de fapt cu siguranta era. Talo era constient de asta, dar totusi nu putea sa ignore faptul ca ii placea sa vada ca Vittorio era asa atras de el si il vroia. 

 

Pufni si se ridica de pe canapea, apoi hotari sa faca o baie. Se spalase vazand in oglinda pe post de perete din baie toate semnele si muscaturile pe care le avea pe corp. Zambise si apoi se strambase. Nu, nu trebuia sa ii placa. El trebuia sa il distruga pe Vittorio. Sa il omoare. Asta era misiunea lui. Asa stabilise. Totul era foarte clar. 

 

Si la naiba! Doar se gandise la posibilitatea sa il placa pe Vittorio. Ba chiar se simtise atras de tot ce ziceau cei din Brigada despre el. I se paruse fascinant si chiar atragator, chiar si cu impulsurile lui stupide pe care le facea si din cauza carora intra in probleme. Asa cum era acum. Gandul ca era un impuls de-al mafiotului il enerva la culme.

Iesi din baie infasurat intr-un prosop si isi musca buza. Nu, nu era Vittorio chiar atat de stupid incat sa se casatoreasca doar din cauza unui impuls!

Intre timp, in Rusia Vittorio tocmai se trezea in bratele uneia dintre fetele pe care le cunoscuse intr-o seara precedenta la petrecea la care asistase. Telefonul ii suna si asta l-a facut sa injure nervos. 

- Da! Da! Nu, nu idi... Ce? S-a aflat? Huh? Eh, nu stiu... E in Italia. Nu, nu imi pasa.

Injura in gand si se ridica in sezut. Cearsaful cazu dezvelindu-i corpul intretinut si fara cusur.

- Imbraca-te si iesi de aici.

Vocea cu care ii vorbise fetei ii demonstra acesteia ca pasiunea din noaptea trecuta se terminase. Asa era cu toti, nimic nu era nou. Isi trase lenjeria intima pe ea si apoi rochia mulata.

- Stii unde ma gasesti, scumpule. 

 

Ii spune inainte sa iasa, dar era sigura ca Vittorio nici nu o bagase in seama. Asa se intampla cu cei de seama lui. Nu le pasa. Erau inumani, doar se prefaceau ca simt si ei ceva. 

In urma brunetei, Vittorio se spala si isi lua un halat pe el, trantindu-se pe pat si sunand la Service Room si comandandu-si ceva de mancare in camera si apoi isi aprinse o tigara. Doua batai in usa il avertizau ca secretarul sau era deja acolo. Mormai un intra si mai trase din tigara pe care o avea in mana.

- Domnule, aveti o intalnire cu Bellcacio fix peste o ora, apoi la ora douasprezece trebuie sa va intalniti cu fratele dumneavoastra si cu clanul Megliolo . 

 

Se stramba si aproba, secretarul isi aranja ochelarii pe nas si il privi usor incruntat.

- Domnule, in legatura cu zvonul care circula, referitor la casatoria...

- Micul meu dejun nu a ajuns?

- Ma duc sa verific, domnule!

Stinse tigara in scrumiera si il privi pe secretar, apoi se stramba. Era asa stupida treaba asta, incepea sa il deranjeze. Vroia sa il tina pe Talo departe de chestiile astea, il vroia pentru el, dar nu vroia sa renunte la stilul lui de viata si sa ii fie fidel doar lui Talo, suna ca o pedeapsa pentru eternitate. 

Ofta, dandu-si parul peste cap si zambi usor cand vazu micul dejun sosind pe o masa speciala. Se ridica si isi dadu jos halatul luandu-si un tricou si o pereche de pantaloni. Dupa ce manca, hotari sa il sune pe Talo, dar nu raspunsese, lucru care il enervase cumplit. Ce facea? Cu cine era? Injura, apoi arunca telefonul undeva pe pat si se pregati pentru intalnirea pe care o avea. 

Isi luase ca de obicei un costum gri metalizat, camasa alba si cravata de un mov pal. Iesi din hotel insotit de inca sapte oameni, unul ii deschise portiera la masina si acesta intra. Apoi masina porni, urmata de alte patru. 

 

*

In acelasi timp in care Vittorio se plimba pe strazile Rusiei, Talo iesea dintr-o cladire pe care scria cat se poate de mare: Firma Bellcacio. Zambi si isi trecu degetele peste buze. Chicotii si privi in stanga si in dreapta. Ce? Ii placeau hainele firmei, de aceea avea si multe sacose cu lucrurile achizitionate de acolo.

*

- CE?! Cine v-a zis asa ceva? E imposibil! Nu am fost in Italia decat in vacanta! Atata tot!

- Prostii, domnule Ferivolle. Am fost informati din surse foarte sigure ca nu pentru asta ati fost in Italia, ci pentru alte treburi, total… Neadecvate. Si raspunsul este nu. Nu accept sa spal bani in firmele mele pentru cineva ca… Care nu stie sa se poarte cu posibili parteri. Mi-a facut placere, domnule… Sau nu. 

Vittorio se ridica nervos si il privi pret de o clipa pe Bruno Bellcacio si in gandul sau in acel moment, italianul ar fi fost mancat de viermi. Zambise fals si iesi ca o tornada din biroul acestuia. Venise in Rusia pentru un refuz? Asa ceva nu avea sa fie trecut cu vederea de cei din clan. Injura si mai tare si lovi cu pumnul peretele din dreapta lui.

Bellcacio era una dintre cele mai mari firme de pe mapamond, iar daca banii din mafie ar fi fost spalati in firmele lor, totul ar fi fost perfect. Pe langa faptul ca ambele parti ar fi avut de castigat, era o treaba sigura si aproape „curata”, sau cel putin apropiata. Ofta si injura. Pariase mult pe decizia asta, era absolut sigur. Ce naiba facuse? Doar... Cine in Italia ar fi reusit sa afle de ce se afla el acolo?

Ofta si intra in masina furios. Ii spusese soferului unde sa il duca si se lasa pe bancheta incercand sa gandeasca. Daca banii nu ii erau spalati, ii erau inutili. Deja firmele pe care le avea nu faceau fata si un profit atat de urias ar fi fost prea evident.

Telefonul ii bazaia in buzunar si injura iar. Raspunsese fara chef si chiar inainte sa zica ceva, interlocutorul inchisese. 

Isi musca buza nervos si privi spre ecran. Daca asta se petrece, inseamna ca e grav si e un atac direct. 

- Cine dracu’ poate sa faca asta?

Daca toate bancile in care isi avea banii incepeau sa dea faliment sau sa ii dispara unii din oamenii care erau conectorii intre el si... Toate punctele pricipale cu care detinea afacerea cu spalarea banilor era... Ingrozitor.

- Cred ca trec printr-o criza, spuse si isi aprinse o alta tigara. Daca nu facuse atac de cord pana atunci, era tot posibilul sa il faca de acum inainte.

Dupa cateva zile se intoarse in Italia, lasand treaba pe seama fratelui sau. Intrase in apartament si zambi slab vazandu-l pe Talo dormind pe canapea. Era cam dezordine in camera, dar banuia ca nu era ceva chiar atat de neobisnuit avand in vedere cati ani avea Talo.

Isi desfacuse nodul la cravata si se aseza pe un fotoliu oftand si privindu-l pe Talo. Daca ar lua toate posibilitatile in calcul... Grr! Dar nu putea fi asta, doar aflase tot, nu avea ce sa ii scape, nu? 

Isi aprinse o tigara urmarind cum doarme sotul sau. Se lasa pe fotoliu si inchise ochii, adormind si el in curand. Tigara se stinse in mana lui si cazu apoi jos.

Talo se trezi mormaind cuvintele neintelese si tresari speriat cand il vazu pe Vittorio in fotoliu. Zambi smechereste si isi trecu limba peste buze. Acum ar fi un moment potrivit pentru a-l extermina. Doar un cutit in gat si gata! Prea simplu... Un glont, ceva?

Chicotit si aproba, da... Se apropia momentul cu pasi rapizi, dar pana atunci...Putea profita de situatie. Isi dadu jos tricoul si isi descheiase pantalonii. Se ridica din pat si bau putina apa, deoarece avea gatul uscat... Isi umezi buzele cu limba si se apropie de Vittorio.

Mana lui ii atinse fata, intai cu degetele simtind pielea fina. Zambi larga. Isi apropie buzele de ale sale, dar nu le saruta, ci doar musca usor, provocand trezirea lui Vittorio, care – uimitor sau nu – nu era deloc surprins.

Chicotii si Vittorio zambi lenes. Era ciudat cum nu vorbeau prea mult, dar se intelegeau din semne. Nu vorbe de dragoste, sau de dor, ci doar...Intelegere mutua. Nu ce ai facut, de ce nu ai sunat, de ce nu ai dat un semn de viata... Nu. Fiindca undeva in ei stiau ca exista ceva, ceva ce ii leaga. Iubire. Ura. Razbunare. Tradare...

Ii atinse pieptul prin camasa incheiata si zambi usor privindu-i ochii fix. Zambi si se stramba. Vittorio rase si il lua in brate, mainile lui fiind pe fundul satenului. Il duse in dormitor si il asezase pe pat. Il dezbraca incet, admirandu-i corpul si dezmierdandu-l cu saruturi. Se dezbraca si el si se aseza deasupra lui Talo sarutandu-i buzele apasat, in timp ce mainile sale ii atingeau coapsele.

 

Nu durase mult pana cand amandoi se infierbantasera si trecusera la fapte. Ii desparti picioarele lui Talo si se pozitiona intre acestea, il penetra violand. Ii saruta urechea, de care musca si astepta putin ca satenul sa se obisnuiasca, desi nu ii daduse timp destul. 

 

In cateva momente unul dintre picioarele lui Talo era pe talia lui Vittorio, iar celalat pe umarul sau, Talo sprijinindu-se de tablia patului. Icnetele si gemetele se auzeau la nesfarsit, cei doi vrand cu ardoare sa se consume unul pe celalat. 

In ziua urmatoare, cand Vittorio se trezi, Talo disparuse... Si o facuse cu adevarat. Nimeni nu stia cum si unde, iar oamenii lui Vittorio erau cei mai suprinsi de chestia asta. Brunetul, nervos peste limita, isi revarsa nervii asupra lor. Iar in timp ce cautarea disperata a lui Talo continua, cineva, undeva, facea ceva...

Este ciudat cum viata se joaca cu noi, de parca am fi intr-un glob de cristal care se invarte la nesfarsit, intorcandu-ne lumea cu susul in jos pana cand cineva se indura de noi si opreste globul intr-o singura pozitie, fie ea favorabila... Sau nu.

Vittorio era cu adevarat disperat, caci in aceste trei saptamani de cand il cunoscuse pe saten, se indragostise. Fusese cu adevarat fermecat de el, de zambetul sau, de rasul sau, de frumusetea lui pura, de felul cum gesticula si felul cum vorbea, de cum se supara si se bosumfla... Ii placeau aceste reactii si chiar daca el era obisnuit cu altfel de viata, nu vroia sa renunte la Talo. Era egoist, fiindca il vroia doar pentru el si vroia ca satenul sa il vrea doar pe el si se dovedise a fi adevarat, caci Talo se casatorise cu el la scurt timp dupa ce se cunoscuse, deci simteau amandoi ceva puternic, nu? Si acum satenul disparuse... Cineva il rapise! Asta era concluzia la care Vittorio si oamenii sai ajunse. Rafaelo, fratele lui Vittorio, si conducatorul clanului, stia deja despre existenta lui Talo si il asigurase pe brunet ca totul va fi bine, dar chiar si asa, cum putea fi Vittorio sigur? Se ingrijora, se frustra din cauza asta... Caci chiar nu vroia sa il piarda pe cel pe care il iubea. Cel putin asa credea in acel moment. 

La trei zile dupa disparitia lui Talo, toata bancile in care Vittorio pastra banii clanului fusesera distruse, iar firmele ieseau in pierdere cu fiecare secunda care trecea. 

- Domnule!

Vittorio ridica privirea de pe birou si il privi pe secreatrul sau. Cate zile trecuse de cand Talo disparuse? Cate zile trecuse de cand totul era asa un haos?

- L-ati gasit?

Acesta fusese primul gand, prima intrebare, prima speranta, prima grija, prima dorinta! Secretarul il privi trist si inchise ochii, scotandu-si apoi ochelarii.

- Domnule... Domnul Rafaelo... E... Mort. Corpul sau a fost gasit bucati aseara dupa ce urma sa se intalneasca cu sotul dumneavoastra. Unul din oamenii domnului Rafa au suprins momentul din cafenea unde fratele dumneavoastra vorbea cu domnul...Italo de Rossi, agent al Brigadei... Brigada, domnule, vrea sa va prinda si sa distruga mafia, colaboreaza cu Serviciile Secrete si se pare ca am fost pacaliti cu totii... Domnule...

Vittorio se incrunta neintelegand exact ce spunea secretarul sau. Talo? Talo al sau? Talo care disparuse de trei zile? Talo cel pe care il iubea? Talo... Era... Iar fratele sau? Ucis? De cine? De Talo? 

E asa crud cand iubesti ceva cu ardoare, cand venerezi ceva...Si cand toate aceste sentimente sunt infectate cu furie, se transforma in ceva greu de explicat. Furia si durerea din Vittorio izucni exact ca un vulcan in eruptie de mult adormit. Acum puternic, fioros, inspaimantator si... Coplesitor.

- Gasiti-l! Si aduceti-mi-l ! Acum! Viu... Sau mort!

Urla atat de tare incat secretarul nu mai avusese cum sa discute cu ceilalti, caci deja aflasera. In timp ce oamenii lui Vittorio incercau sa dea de urmele lui Talo...Italo sau cum i se spunea, brunetul privea pozele satenului cu fratele sau. Era adevarat...Chiar se intalnisera in acea cafenea. Rupsese nervos hartiile acelea si le arunca prin camera. La scurt timp primise un apel din partea satenului, iar Vittorio vazand numele pe ecran singura reactie fusese sa arunce telefonul in perete! Se calmase tarziu si luase cartela bagand-o in alt telefon si se aseza la birou, asteptand si gandind la nesfarsit problema .

Tarziu fusese anuntat ca au dat de urma satenului si pornise catre acesta. 

***

E si mai ciudat ca traim cu toti intr-un ciclu vicios care se leaga la nesfarsit. Cine ar fi crezut ca Mario, agent al Serviciilor Secrete era amantul lui Bruno Bellcacio, cine ar fi crezut ca Mario s-ar fi folosit de Talo in scopurile astea, cand Talo avusese – candva - incredere in acesta si in iubirea lui. Si daca stam sa ne gandim, totul se bazeaza pe incredere... Increderea, ce acum e un cuvant si o semnificatie pe cale de disparitie. Totul se leaga. Bruno. Mario. Talo. Vittorio. Mafia si... Banii.

***

Talo iesi din masina ridicand mainile in sus si ofta. Sperase ca va da de Vittorio, dar nu...Fir-ar! Si nu raspunsese la telefon. Stia ca mai bine ar fi ramas in ascunzatoare sa, dar pana cand? Trebuia sa vrobeasca cu brunetul rapid, era sigur ca avea sa il inteleaga si sa il creada. Fiindca... Il iubea, nu? Macar il placea... Era sigur de asta!

- Asta-i curva pentru care sefu’ e in asa mare rahat? intreba unul care il atintea cu pistolul si il privea cu scarba. Puternicul sau accent rusesc, plus infatisarea barbara, ii indica faptul ca tipul era intr-adevar rus. 

 

- In niciun caz nu esti tu ala, chiar daca ai vrea si ai fata, replica Talo si ranjise catre el in timp ce se sprijinea de masina. Deci Vittorio venea din moment ce astia nu se miscau de acolo. Atunci era bine, trebuia sa traga de timp. 

 

- Ce vrei sa zici, curva infecta?

Talo ridica din umeri si ranji si apoi ii arata degetul din mijloc. Cat de idioti puteau fii unii si cat creier aveau. Desi Talo tocmai il ironizase pe rus, acesta exact cum credea si Talo, nu avea prea multa minte, si nici nu i-a trebuit multa pentru a trage fix langa inima lui Talo. Satenul icni, sau tipa si totul devenise un haos. Cazu de pe capota masinii si privi ingrozit sangele care ii curgea. Nu putea respira cum trebuie, iar durerea aceea sufocant de calda il facea sa se simta disperat. 

 

Oamenii lui Vittorio se agitau si vorbeau cu el, dar nu intelegea nimic. Nici macar cand se facuse liniste si auzii acei pasi apasati si linistea care se lasase, nu intelesese pe deplin, dar simtise. Cum sa nu simti prezenta celui pe care il iubesti, aceluia pentru care iti risti viata, aceluia pentru care ai riscat tot ce aveai, acela pentru care credeai ca merita totul...Acela pentru care ai fi fost in stare de orice. Era imposibil.

- O sa... O sa... Mor.

Acelea au fost primele cuvinte ale lui Talo cand il vazuse pe Vittorio. Acele cuvinte spuse printre lacrimi. Si nu plangea fiindca i-ar fi fost frica de moarte, nu, se confruntase cu ea de atatea ori, dar acum stia ca era timpul...Acum urma sa plece si ar fi vrut atat de mult sa ramana langa brunet. Sa ii spuna cat il iubeste, sa se trezeasca in bratele sale, sa ii faca micul dejun, sa se joace cu el, sa ii spuna tot adevarul, sa ii spuna ce il deranjeaza, sa il certe cat de iresponsabil si impulsiv este...Dar nimic din toate astea nu mai erau posibile. Dar cel putin avea sa moara langa cel pe care il iubeste, langa sufletul sau pereche, langa acea parte din sufletul sau care ii apartinea.

Il privi trist, disperat si tot ce vroia era doar confesiunea brunetului, iubirea lui, incurajarea acestuia. Dar...tot ce primi fusesera doar vorbe seci.

- Nu... Nu ai sa mori.

Talo il privise surprins si lacrimile se inmultira. Dadu negativ din cap. O sa moara...Si brunetului nu ii pasa. Vedea suferinta pe chipul lui Vittorio, dar chiar si asa, tot ce simtise pentru el, pentru saten, disparuse. Unde era iubirea? Tandretea? Placerea? Era asa surprins ca toate acele sentimente erau goale...Inexistente, iar legatura dintre ei parea sa fie existenta doar dintr-o parte.

- Vittorio... Vittorio...

Tot ce putea sa spuna era numele sau cu atat durere. Nu ii pasa? Chiar nu ii pasa ca moare? Chiar nu il durea deloc propria lui durere? Era asa indiferent? Nu il mai iubea absolut deloc? Nici macar nu il mai placea? Nu il mai vroia? Nici nu il mai dorea?

- Vittorio...

- Au sosit medicii...

A spus Vittorio inainte sa se ridice si sa ii lase pe medici sa il examineze. Vittorio inchise ochii mergand catre masina sa si rasufland greoi. Da... Avea sa moara. Dar putea sa ii zica ceva ce era evident? Glontul era prea aproape de inima, daca l-ar fi ridicat sau ar fi facut ceva i-ar fi provocat o moarte si mai dureroasa...Tradatorul nu merita durerea pe care o simtea si totusi, nu putea sa nu fie afectat, indurerat, sfasiat, si chiar si asa, nu avea sa ii arate ca il distrusese cu adevarat!

Isi sterse lacrimile si ofta lung... Zarva de afara se domolise ceea ce inseamnase ca... Dadu negativ din cap si suspina.

*

E si mai al naibii de nedrept faptul ca in toata viata, cei care nu merita par a castiga intotdeauna. Bellcacio era fericit, doar ii subjugase pe toti si intorsese favoarea in interesaul sau. Rafaelo si Talo avusesera o intalnire amicala, caci mafiotul stia de mult legatura lui Talo cu politia, acesta preferase a discuta cu satenul inainte de a il extermina, dar nu fusese cazul, Talo ii marturisise totul si se parea ca il placea cu adearat pe Vittorio... Dar Bellcacio fusese mai rapid si iar adusese situatia intr-un punct favorabil lui. Banii si puterea erau si inca sunt cele mai periculoase lucruri pe care un om le poate detine, caci cu cat ai mai mult, cu atat doresti mai mult indiferent de riscuri sau mijloace.

*

Vittorio, distrus de tot ce i se intamplase, nu deschisese telefonul decat dupa multe ore pierdute. Iar cand il deschisese avusese un soc, iar socurile nu sunt niciodata usor de uitat.

„Stiu ca ai aflat adevarul. Stiu ca esti furios. Mai stiu ca nu ma poti ierta usor, dar stiu si ca poti sa o faci. Ma iubesti. Stiu asta. Fratele tau mi-a si confirmat. I-am confirmat si eu lui ca te iubesc. Vin spre tine. Am sa o fac. Stiu ca ma urmaresti. Stiu si ce i s-a intamplat fratelui tau, dar nu sunt eu vinovat. Stiu ca esti furios, dar chiar si asa...Asculta-ma! Te iubesc si nu as face asta! Am avut ocazii sa te omor, am avut ocazii sa iti fac rau, dar nu am facut-o...Stiu, sunt doar douazeci si patru de zile de cand ne cunoastem, douazeci si patru de zile de cand te iubesc, douazeci si patru de zile de cand te doresc, douazeci si patru de zile de cand te vreau. Asa ca...Nu o mai lungi asa mult...Stiu ca ma vrei, si eu te vreau. Asa ca nu fi incapatanat si vino la mine, caci eu vin la tine. Iubeste-ma in continuare, caci si eu o fac...”

Si ce poti sa faci cand gresesti? Nimic, doar sa iti para rau, sa iti ceri scuze, sa induri si sa rezisti. Mergi mai departe, taci si inghiti. Viata e plina de greseli, nu ai gresit doar tu, a gresit si el, si toti…Greseli sunt peste tot, mai grave, mai putin grave, dar …Acum ti s-a intamplat tie. Ce poti sa faci? Doar repara ce poti si taci.