A doua parte
Talo apuca strans perna
si ofta lung privind plasma pe care derulau imagini la neincetat.
Mintea lui déjà o lua razna, acum nu mai era deloc sigur de ce
vroia sa faca si de ce trebuia sa faca. Vorbise cu Mario la telefon
si il asigurase ca totul decurgea conform planului. Dar nu era asa.
Nimic nu era asa. Il enerva totul si il deranja totul. Vittorio daca
ar fi fost indragostit asa cum ar fi trebuit, ar fi stat acolo, nu?
Ar fi dat dracului orice misiune si ar fi stat alaturi de el… Dar
nu o facuse. Apoi faptul ca el se simtea atras de brunet nu era bine,
nu era deloc bine. Si inca un lucru care il deranja asa mult era
faptul ca lui Mario chiar nu ii pasa de faptul ca el se culcase cu
Vittorio. Nici macar nu ceruse o informatie sau
ceva in genul. Asta il deranja terbil.
O fi
fost Vittorio mafiot, dar cel putin stia cum sa se poarte. Poate era
un mincinos, de fapt cu siguranta era. Talo era constient de asta,
dar totusi nu putea sa ignore faptul ca ii placea sa vada ca Vittorio
era asa atras de el si il vroia.
Pufni
si se ridica de pe canapea, apoi hotari sa faca o baie. Se spalase
vazand in oglinda pe post de perete din baie toate semnele si
muscaturile pe care le avea pe corp. Zambise si apoi se strambase.
Nu, nu trebuia sa ii placa. El trebuia sa il distruga pe Vittorio. Sa
il omoare. Asta era misiunea lui. Asa stabilise. Totul era foarte
clar.
Si la naiba!
Doar se gandise la posibilitatea sa il placa pe Vittorio. Ba chiar se
simtise atras de tot ce ziceau cei din Brigada despre el. I se paruse
fascinant si chiar atragator, chiar si cu impulsurile lui stupide pe
care le facea si din cauza carora intra in probleme. Asa cum era
acum. Gandul ca era un impuls de-al mafiotului il enerva la culme.
Iesi
din baie infasurat intr-un prosop si isi musca buza. Nu, nu era
Vittorio chiar atat de stupid incat sa se casatoreasca doar din cauza
unui impuls!
Intre timp,
in Rusia Vittorio tocmai se trezea in bratele uneia dintre fetele pe
care le cunoscuse intr-o seara precedenta la petrecea la care
asistase. Telefonul ii suna si asta l-a facut sa injure nervos.
- Da!
Da! Nu, nu idi... Ce? S-a aflat? Huh? Eh, nu stiu... E in Italia. Nu,
nu imi pasa.
Injura in
gand si se ridica in sezut. Cearsaful cazu dezvelindu-i corpul
intretinut si fara cusur.
-
Imbraca-te si iesi de aici.
Vocea cu
care ii vorbise fetei ii demonstra acesteia ca pasiunea din noaptea
trecuta se terminase. Asa era cu toti, nimic nu era nou. Isi trase
lenjeria intima pe ea si apoi rochia mulata.
- Stii
unde ma gasesti, scumpule.
Ii spune
inainte sa iasa, dar era sigura ca Vittorio nici nu o bagase in
seama. Asa se intampla cu cei de seama lui. Nu le pasa. Erau inumani,
doar se prefaceau ca simt si ei ceva.
In urma
brunetei, Vittorio se spala si isi lua un halat pe el, trantindu-se
pe pat si sunand la Service Room si comandandu-si ceva de mancare in
camera si apoi isi aprinse o tigara. Doua batai in usa il avertizau
ca secretarul sau era deja acolo. Mormai un intra si mai trase din
tigara pe care o avea in mana.
-
Domnule, aveti o intalnire cu Bellcacio fix peste o ora, apoi la ora
douasprezece trebuie sa va intalniti cu fratele dumneavoastra si cu
clanul Megliolo .
-
Domnule, in legatura cu zvonul care circula, referitor la
casatoria...
-
Micul meu dejun nu a ajuns?
- Ma
duc sa verific, domnule!
Stinse
tigara in scrumiera si il privi pe secretar, apoi se stramba. Era asa
stupida treaba asta, incepea sa il deranjeze. Vroia sa il tina pe
Talo departe de chestiile astea, il vroia pentru el, dar nu vroia sa
renunte la stilul lui de viata si sa ii fie fidel doar lui Talo, suna
ca o pedeapsa pentru eternitate.
Ofta,
dandu-si parul peste cap si zambi usor cand vazu micul dejun sosind
pe o masa speciala. Se ridica si isi dadu jos halatul luandu-si un
tricou si o pereche de pantaloni. Dupa ce manca, hotari sa il sune
pe Talo, dar nu raspunsese, lucru care il enervase cumplit. Ce facea?
Cu cine era? Injura, apoi arunca telefonul undeva pe pat si se
pregati pentru intalnirea pe care o avea.
Isi
luase ca de obicei un costum gri metalizat, camasa alba si cravata
de un mov pal. Iesi din hotel insotit de inca sapte oameni, unul ii
deschise portiera la masina si acesta intra. Apoi masina porni,
urmata de alte patru.
*
In
acelasi timp in care Vittorio se plimba pe strazile Rusiei, Talo
iesea dintr-o cladire pe care scria cat se poate de mare: Firma
Bellcacio. Zambi si isi trecu degetele peste buze. Chicotii si privi
in stanga si in dreapta. Ce? Ii placeau hainele firmei, de aceea avea
si multe sacose cu lucrurile achizitionate de acolo.
*
- CE?! Cine v-a zis asa
ceva? E imposibil! Nu am fost in Italia decat in vacanta! Atata tot!
- Prostii, domnule
Ferivolle. Am fost informati din surse foarte sigure ca nu pentru
asta ati fost in Italia, ci pentru alte treburi, total…
Neadecvate. Si raspunsul este nu. Nu accept sa spal bani in firmele
mele pentru cineva ca… Care nu stie sa se poarte cu posibili
parteri. Mi-a facut placere, domnule… Sau nu.
Vittorio
se ridica nervos si il privi pret de o clipa pe Bruno Bellcacio
si in gandul sau in acel moment, italianul ar fi fost mancat de
viermi. Zambise fals si iesi ca o tornada din biroul acestuia. Venise
in Rusia pentru un refuz? Asa ceva nu avea sa fie trecut cu vederea
de cei din clan. Injura si mai tare si lovi cu pumnul peretele din
dreapta lui.
Bellcacio
era una dintre cele mai mari firme de pe mapamond, iar daca banii din
mafie ar fi fost spalati in firmele lor, totul ar fi fost perfect. Pe
langa faptul ca ambele parti ar fi avut de castigat, era o treaba
sigura si aproape „curata”, sau cel putin apropiata. Ofta si
injura. Pariase mult pe decizia asta, era absolut sigur. Ce naiba
facuse? Doar... Cine in Italia ar fi reusit sa afle de ce se afla el
acolo?
Ofta si
intra in masina furios. Ii spusese soferului unde sa il duca si se
lasa pe bancheta incercand sa gandeasca. Daca banii nu ii erau
spalati, ii erau inutili. Deja firmele pe care le avea nu faceau fata
si un profit atat de urias ar fi fost prea evident.
Telefonul ii
bazaia in buzunar si injura iar. Raspunsese fara chef si chiar
inainte sa zica ceva, interlocutorul inchisese.
Isi musca
buza nervos si privi spre ecran. Daca asta se petrece, inseamna ca e
grav si e un atac direct.
- Cine
dracu’ poate sa faca asta?
Daca toate
bancile in care isi avea banii incepeau sa dea faliment sau sa ii
dispara unii din oamenii care erau conectorii intre el si... Toate
punctele pricipale cu care detinea afacerea cu spalarea banilor
era... Ingrozitor.
- Cred
ca trec printr-o criza, spuse si isi aprinse o alta tigara. Daca nu
facuse atac de cord pana atunci, era tot posibilul sa il faca de acum
inainte.
Dupa cateva
zile se intoarse in Italia, lasand treaba pe seama fratelui sau.
Intrase in apartament si zambi slab vazandu-l pe Talo dormind pe
canapea. Era cam dezordine in camera, dar banuia ca nu era ceva chiar
atat de neobisnuit avand in vedere cati ani avea Talo.
Isi
desfacuse nodul la cravata si se aseza pe un fotoliu oftand si
privindu-l pe Talo. Daca ar lua toate posibilitatile in calcul...
Grr! Dar nu putea fi asta, doar aflase tot, nu avea ce sa ii scape,
nu?
Isi aprinse
o tigara urmarind cum doarme sotul sau. Se lasa pe fotoliu si inchise
ochii, adormind si el in curand. Tigara se stinse in mana lui si cazu
apoi jos.
Talo se
trezi mormaind cuvintele neintelese si tresari speriat cand il vazu
pe Vittorio in fotoliu. Zambi smechereste si isi trecu limba peste
buze. Acum ar fi un moment potrivit pentru a-l extermina. Doar un
cutit in gat si gata! Prea simplu... Un glont, ceva?
Chicotit
si aproba, da... Se apropia momentul cu pasi rapizi, dar pana
atunci...Putea profita de situatie. Isi dadu jos tricoul si isi
descheiase pantalonii. Se ridica din pat si bau putina apa, deoarece
avea gatul uscat... Isi umezi buzele cu limba si se apropie de
Vittorio.
Mana lui ii
atinse fata, intai cu degetele simtind pielea fina. Zambi larga. Isi
apropie buzele de ale sale, dar nu le saruta, ci doar musca usor,
provocand trezirea lui Vittorio, care – uimitor sau nu – nu era
deloc surprins.
Chicotii si
Vittorio zambi lenes. Era ciudat cum nu vorbeau prea mult, dar se
intelegeau din semne. Nu vorbe de dragoste, sau de dor, ci
doar...Intelegere mutua. Nu ce ai facut, de ce nu ai sunat, de ce nu
ai dat un semn de viata... Nu. Fiindca undeva in ei stiau ca exista
ceva, ceva ce ii leaga. Iubire. Ura. Razbunare. Tradare...
Ii
atinse pieptul prin camasa incheiata si zambi usor privindu-i ochii
fix. Zambi si se stramba. Vittorio rase si il lua in brate, mainile
lui fiind pe fundul satenului. Il duse in dormitor si il asezase pe
pat. Il dezbraca incet, admirandu-i corpul si dezmierdandu-l cu
saruturi. Se dezbraca si el si se aseza deasupra lui Talo sarutandu-i
buzele apasat, in timp ce mainile sale ii atingeau coapsele.
Nu
durase mult pana cand amandoi se infierbantasera si trecusera la
fapte. Ii desparti picioarele lui Talo si se pozitiona intre acestea,
il penetra violand. Ii saruta urechea, de care musca si astepta putin
ca satenul sa se obisnuiasca, desi nu ii daduse timp destul.
In cateva
momente unul dintre picioarele lui Talo era pe talia lui Vittorio,
iar celalat pe umarul sau, Talo sprijinindu-se de tablia patului.
Icnetele si gemetele se auzeau la nesfarsit, cei doi vrand cu ardoare
sa se consume unul pe celalat.
In
ziua urmatoare, cand Vittorio se trezi, Talo disparuse... Si o facuse
cu adevarat. Nimeni nu stia cum si unde, iar oamenii lui Vittorio
erau cei mai suprinsi de chestia asta. Brunetul, nervos peste limita,
isi revarsa nervii asupra lor. Iar in timp ce cautarea disperata a
lui Talo continua, cineva, undeva, facea ceva...
Este
ciudat cum viata se joaca cu noi, de parca am fi intr-un glob de
cristal care se invarte la nesfarsit, intorcandu-ne lumea cu susul in
jos pana cand cineva se indura de noi si opreste globul intr-o
singura pozitie, fie ea favorabila... Sau nu.
Vittorio era
cu adevarat disperat, caci in aceste trei saptamani de cand il
cunoscuse pe saten, se indragostise. Fusese cu adevarat fermecat de
el, de zambetul sau, de rasul sau, de frumusetea lui pura, de felul
cum gesticula si felul cum vorbea, de cum se supara si se bosumfla...
Ii placeau aceste reactii si chiar daca el era obisnuit cu altfel de
viata, nu vroia sa renunte la Talo. Era egoist, fiindca il vroia doar
pentru el si vroia ca satenul sa il vrea doar pe el si se dovedise a
fi adevarat, caci Talo se casatorise cu el la scurt timp dupa ce se
cunoscuse, deci simteau amandoi ceva puternic, nu? Si acum satenul
disparuse... Cineva il rapise! Asta era concluzia la care Vittorio si
oamenii sai ajunse. Rafaelo, fratele lui Vittorio, si conducatorul
clanului, stia deja despre existenta lui Talo si il asigurase pe
brunet ca totul va fi bine, dar chiar si asa, cum putea fi Vittorio
sigur? Se ingrijora, se frustra din cauza asta... Caci chiar nu vroia
sa il piarda pe cel pe care il iubea. Cel putin asa credea in acel
moment.
La trei zile
dupa disparitia lui Talo, toata bancile in care Vittorio pastra banii
clanului fusesera distruse, iar firmele ieseau in pierdere cu fiecare
secunda care trecea.
-
Domnule!
Vittorio
ridica privirea de pe birou si il privi pe secreatrul sau. Cate zile
trecuse de cand Talo disparuse? Cate zile trecuse de cand totul era
asa un haos?
-
L-ati gasit?
Acesta
fusese primul gand, prima intrebare, prima speranta, prima grija,
prima dorinta! Secretarul il privi trist si inchise ochii,
scotandu-si apoi ochelarii.
-
Domnule... Domnul Rafaelo... E... Mort. Corpul sau a fost gasit
bucati aseara dupa ce urma sa se intalneasca cu sotul dumneavoastra.
Unul din oamenii domnului Rafa au suprins momentul din cafenea unde
fratele dumneavoastra vorbea cu domnul...Italo de Rossi, agent al
Brigadei... Brigada, domnule, vrea sa va prinda si sa distruga mafia,
colaboreaza cu Serviciile Secrete si se pare ca am fost pacaliti cu
totii... Domnule...
Vittorio se
incrunta neintelegand exact ce spunea secretarul sau. Talo? Talo al
sau? Talo care disparuse de trei zile? Talo cel pe care il iubea?
Talo... Era... Iar fratele sau? Ucis? De cine? De Talo?
E asa crud
cand iubesti ceva cu ardoare, cand venerezi ceva...Si cand toate
aceste sentimente sunt infectate cu furie, se transforma in ceva greu
de explicat. Furia si durerea din Vittorio izucni exact ca un vulcan
in eruptie de mult adormit. Acum puternic, fioros, inspaimantator
si... Coplesitor.
-
Gasiti-l! Si aduceti-mi-l ! Acum! Viu... Sau mort!
Urla
atat de tare incat secretarul nu mai avusese cum sa discute cu
ceilalti, caci deja aflasera. In timp ce oamenii lui Vittorio
incercau sa dea de urmele lui Talo...Italo sau cum i se spunea,
brunetul privea pozele satenului cu fratele sau. Era adevarat...Chiar
se intalnisera in acea cafenea. Rupsese nervos hartiile acelea si le
arunca prin camera. La scurt timp primise un apel din partea
satenului, iar Vittorio vazand numele pe ecran singura reactie fusese
sa arunce telefonul in perete! Se calmase tarziu si luase cartela
bagand-o in alt telefon si se aseza la birou, asteptand si gandind la
nesfarsit problema .
Tarziu
fusese anuntat ca au dat de urma satenului si pornise catre acesta.
***
E si mai ciudat ca traim cu toti intr-un ciclu vicios care se leaga la nesfarsit. Cine ar fi crezut ca Mario, agent al Serviciilor Secrete era amantul lui Bruno Bellcacio, cine ar fi crezut ca Mario s-ar fi folosit de Talo in scopurile astea, cand Talo avusese – candva - incredere in acesta si in iubirea lui. Si daca stam sa ne gandim, totul se bazeaza pe incredere... Increderea, ce acum e un cuvant si o semnificatie pe cale de disparitie. Totul se leaga. Bruno. Mario. Talo. Vittorio. Mafia si... Banii.
***
Talo
iesi din masina ridicand mainile in sus si ofta. Sperase ca va da de
Vittorio, dar nu...Fir-ar! Si nu raspunsese la telefon. Stia ca mai
bine ar fi ramas in ascunzatoare sa, dar pana cand? Trebuia sa
vrobeasca cu brunetul rapid, era sigur ca avea sa il inteleaga si sa
il creada. Fiindca... Il iubea, nu? Macar il placea... Era sigur de
asta!
-
Asta-i curva pentru care sefu’ e in asa mare rahat? intreba
unul care il atintea cu pistolul si il privea cu scarba. Puternicul
sau accent rusesc, plus infatisarea barbara, ii indica faptul ca
tipul era intr-adevar rus.
- In
niciun caz nu esti tu ala, chiar daca ai vrea si ai fata, replica
Talo si ranjise catre el in timp ce se sprijinea de masina. Deci
Vittorio venea din moment ce astia nu se miscau de acolo. Atunci era
bine, trebuia sa traga de timp.
- Ce
vrei sa zici, curva infecta?
Talo
ridica din umeri si ranji si apoi ii arata degetul din mijloc. Cat de
idioti puteau fii unii si cat creier aveau. Desi Talo tocmai il
ironizase pe rus, acesta exact cum credea si Talo, nu avea prea multa
minte, si nici nu i-a trebuit multa pentru a trage fix langa inima
lui Talo. Satenul icni, sau tipa si totul devenise un haos. Cazu de
pe capota masinii si privi ingrozit sangele care ii curgea. Nu putea
respira cum trebuie, iar durerea aceea sufocant de calda il facea sa
se simta disperat.
Oamenii
lui Vittorio se agitau si vorbeau cu el, dar nu intelegea nimic. Nici
macar cand se facuse liniste si auzii acei pasi apasati si linistea
care se lasase, nu intelesese pe deplin, dar simtise. Cum sa nu simti
prezenta celui pe care il iubesti, aceluia pentru care iti risti
viata, aceluia pentru care ai riscat tot ce aveai, acela pentru care
credeai ca merita totul...Acela pentru care ai fi fost in stare de
orice. Era imposibil.
- O
sa... O sa... Mor.
Acelea au
fost primele cuvinte ale lui Talo cand il vazuse pe Vittorio. Acele
cuvinte spuse printre lacrimi. Si nu plangea fiindca i-ar fi fost
frica de moarte, nu, se confruntase cu ea de atatea ori, dar acum
stia ca era timpul...Acum urma sa plece si ar fi vrut atat de mult sa
ramana langa brunet. Sa ii spuna cat il iubeste, sa se trezeasca in
bratele sale, sa ii faca micul dejun, sa se joace cu el, sa ii spuna
tot adevarul, sa ii spuna ce il deranjeaza, sa il certe cat de
iresponsabil si impulsiv este...Dar nimic din toate astea nu mai erau
posibile. Dar cel putin avea sa moara langa cel pe care il iubeste,
langa sufletul sau pereche, langa acea parte din sufletul sau care ii
apartinea.
Il privi
trist, disperat si tot ce vroia era doar confesiunea brunetului,
iubirea lui, incurajarea acestuia. Dar...tot ce primi fusesera doar
vorbe seci.
-
Nu... Nu ai sa mori.
Talo
il privise surprins si lacrimile se inmultira. Dadu negativ din cap.
O sa moara...Si brunetului nu ii pasa. Vedea suferinta pe chipul lui
Vittorio, dar chiar si asa, tot ce simtise pentru el, pentru saten,
disparuse. Unde era iubirea? Tandretea? Placerea? Era asa surprins ca
toate acele sentimente erau goale...Inexistente, iar legatura dintre
ei parea sa fie existenta doar dintr-o parte.
-
Vittorio... Vittorio...
Tot ce putea
sa spuna era numele sau cu atat durere. Nu ii pasa? Chiar nu ii pasa
ca moare? Chiar nu il durea deloc propria lui durere? Era asa
indiferent? Nu il mai iubea absolut deloc? Nici macar nu il mai
placea? Nu il mai vroia? Nici nu il mai dorea?
-
Vittorio...
- Au
sosit medicii...
A spus
Vittorio inainte sa se ridice si sa ii lase pe medici sa il
examineze. Vittorio inchise ochii mergand catre masina sa si
rasufland greoi. Da... Avea sa moara. Dar putea sa ii zica ceva ce
era evident? Glontul era prea aproape de inima, daca l-ar fi ridicat
sau ar fi facut ceva i-ar fi provocat o moarte si mai
dureroasa...Tradatorul nu merita durerea pe care o simtea si totusi,
nu putea sa nu fie afectat, indurerat, sfasiat, si chiar si asa, nu
avea sa ii arate ca il distrusese cu adevarat!
Isi sterse
lacrimile si ofta lung... Zarva de afara se domolise ceea ce
inseamnase ca... Dadu negativ din cap si suspina.
*
E si mai al
naibii de nedrept faptul ca in toata viata, cei care nu merita par a
castiga intotdeauna. Bellcacio era fericit, doar ii subjugase pe toti
si intorsese favoarea in interesaul sau. Rafaelo si Talo avusesera o
intalnire amicala, caci mafiotul stia de mult legatura lui Talo cu
politia, acesta preferase a discuta cu satenul inainte de a il
extermina, dar nu fusese cazul, Talo ii marturisise totul si se parea
ca il placea cu adearat pe Vittorio... Dar Bellcacio fusese mai rapid
si iar adusese situatia intr-un punct favorabil lui. Banii si puterea
erau si inca sunt cele mai periculoase lucruri pe care un om le poate
detine, caci cu cat ai mai mult, cu atat doresti mai mult indiferent
de riscuri sau mijloace.
*
Vittorio,
distrus de tot ce i se intamplase, nu deschisese telefonul decat dupa
multe ore pierdute. Iar cand il deschisese avusese un soc, iar
socurile nu sunt niciodata usor de uitat.
„Stiu
ca ai aflat adevarul. Stiu ca esti furios. Mai stiu ca nu ma poti
ierta usor, dar stiu si ca poti sa o faci. Ma iubesti. Stiu asta.
Fratele tau mi-a si confirmat. I-am confirmat si eu lui ca te
iubesc. Vin spre tine. Am sa o fac. Stiu ca ma urmaresti. Stiu si ce
i s-a intamplat fratelui tau, dar nu sunt eu vinovat. Stiu ca esti
furios, dar chiar si asa...Asculta-ma! Te iubesc si nu as face asta!
Am avut ocazii sa te omor, am avut ocazii sa iti fac rau, dar nu am
facut-o...Stiu, sunt doar douazeci si patru de zile de cand ne
cunoastem, douazeci si patru de zile de cand te iubesc, douazeci si
patru de zile de cand te doresc, douazeci si patru de zile de cand te
vreau. Asa ca...Nu o mai lungi asa mult...Stiu ca ma vrei, si eu te
vreau. Asa ca nu fi incapatanat si vino la mine, caci eu vin la tine.
Iubeste-ma in continuare, caci si eu o fac...”
Si ce poti
sa faci cand gresesti? Nimic, doar sa iti para rau, sa iti ceri
scuze, sa induri si sa rezisti. Mergi mai departe, taci si inghiti.
Viata e plina de greseli, nu ai gresit doar tu, a gresit si el, si
toti…Greseli sunt peste tot, mai grave, mai putin grave, dar …Acum
ti s-a intamplat tie. Ce poti sa faci? Doar repara ce poti si taci.